La Chişinău s-a desfăşurat prima ediţie a Forumului Feroviar din Republica Moldova
18:14 | 15.03.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Prima Ediție a Forumului Feroviar din Republica Moldova, considerat un pas important în modernizarea sectorului, a avut loc astăzi la Chişinău, transmite MOLDPRES.
Forumul Feroviar a fost deschis de mesajul Comisarului European pentru transporturi Adina Vălean, care a salutat această inițiativă și a subliniat că integrarea de facto a Moldovei în Uniunea Europeană a început prin infrastructură. „Sunt, de la începutul mandatului meu ca politician român și comisar european, o mare susținătoare și, îmi place să cred, o adevărată prietenă a Moldovei. Știu, pe de o parte, ce nevoie uriașă de infrastructură există în Moldova și pe de altă parte, ce eforturi imense depun autoritățile de la Chișinău pentru a atrage bani, pentru a derula proiecte, pentru a aduce Moldova în secolul 21 și la capitolul infrastructură”, a menţionat Adina Vălean
La rândul său, Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), a reafirmat angajamentul Republicii Moldova în modernizarea căilor ferate – esențiale nu doar pentru dezvoltarea economică a țării, dar și pentru întreaga regiune.
„Forumul de astăzi este un moment important pentru viitorul căilor ferate din Republica Moldova. Modernizarea sectorului feroviar nu mai este o prioritate, ci mai degrabă o urgență. În același timp, trebuie să spunem clar. Fără Uniunea Europeană, fără partenerii noștri, acest lucru nu va fi posibil de făcut. Astăzi, am semnat un memorandum de înțelegere pentru continuarea colaborării între Republica Moldova și Republica Franceză în sectorul feroviar – un pas esențial în procesul de modernizare a rețelei feroviare. Sunt recunoscător Agenției Franceze de Dezvoltare și Guvernului Francez pentru tot suportul de care beneficiem în ultimii ani”, a spus Spînu.
Prezent la eveniment, Graham Paul, ambasadorul Franței în Republica Moldova, a declarat că „vizita președintelui Maia Sandu la Paris, săptămâna trecută, și întâlnirea sa cu președintele francez au consolidat și mai mult relațiile bilaterale dintre cele două țări. Semnarea memorandumului de înțelegere subliniază dorința noastră comună de a dezvolta cooperarea în sectorul feroviar”.
Prima ediție a Forumului Feroviar, organizat cu suportul Agenției Franceze de Dezvoltare, este un eveniment-cheie în domeniul transporturilor. Acesta a reunit reprezentanți guvernamentali, experți naționali și internaționali, lideri din industrie, pentru a discuta provocările, dar și oportunitățile de modernizare a infrastructurii feroviare. În cadrul întrunirii, a fost făcută o radiografie detaliată a sectorului feroviar, care a evidențiat încă o dată necesitatea sporirii investițiilor în infrastructură, într-un context geopolitic și economic în continuă evoluție.