ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

IGP: Un bărbat a aruncat două recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău

13:03 | 17.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Un bărbat a aruncat două recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că incidentul a avut loc astăzi în jurul orei 11.30, transmite MOLDPRES. 

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost imediat identificat și reținut, iar ulterior a fost transportat la inspectoratul de poliție pentru audieri și documentare. Bărbatul de 54 de ani este cetățean al Republicii Moldova, dar declară că ar deține și cetățenia Federației Ruse, fapt care urmează să fie stabilit cu exactitate de oamenii legii.

În timpul audierilor, „acesta și-a motivat gestul prin unele nemulțumiri care le are în raport cu acțiunile autorităților ruse”, a precizat IGP.

Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

img24001886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!