ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul Islamic difuzează imagini din cursul atacului armat la Moscova

10:01 | 24.03.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Un videoclip aparent filmat de către atacatorii sălii de concert din periferia Moscovei a fost difuzat pe platformele de socializare obișnuite ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI), conform grupului SITE, specializat în cercetarea terorismului, relatează AFP, citat de Agerpres și MOLDPRES.

Videoclipul de un minut și 31 de secunde prezintă mai multe persoane cu fețele estompate și voci neclare, înarmate cu puști de asalt și cuțite, în ceea ce pare a fi holul sălii de concert Crocus City Hall din Krasnogorsk, situată la nord-vest de capitala Rusiei.

Atacatorii trag mai multe focuri de armă, iar mai multe corpuri inerte zac pe podea, în timp ce un incendiu pare să fi izbucnit în fundal.

Videoclipul a apărut pe un cont Telegram considerat, conform SITE, ca aparținând Amaq, organul de propagandă al Statului Islamic.

Atentatul, revendicat de Statul Islamic chiar vineri seara, a dus la cel puțin 133 de morți. Este cel mai sângeros atac revendicat de gruparea jihadistă pe teritoriul european.

Conform Kremlinului, 11 persoane au fost arestate, inclusiv cei patru presupuși autori ai atacului care, potrivit Moscovei, se îndreptau spre Ucraina.

Nici președintele Vladimir Putin și nici serviciile de securitate (FSB) nu au acuzat gruparea jihadistă. Kievul a negat ferm orice implicare.

img24002084

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!