Peste 100 de obiective din capitală rămân conectate la agentul termic
13:24 | 05.04.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Un număr de 112 de obiective din capitală rămân conectate la agentul termic. Informațiile au fost prezentate astăzi de către directorul general interimar al Termoelectrica, Iurie Razlovan, transmite MOLDPRES.
„În prezent, la agentul termic rămân conectați 112 consumatori, inclusiv 19 blocuri locative, 41 de agenți economici, 38 de obiective publice, 14 case particulare. În momentul în care consumatorii vizați vor solicita sistarea livrării căldurii, aceștia vor fi deconectați”, a precizat Iurie Razlovan.
Iurie Razlovan a precizat că în primele trei zile după lansarea anunțului privind posibilitate de deconectare a agentului termic, au fost deconectate de la agentul termic peste 1700 de blocuri din capitală.
Potrivit Termoelectrica, procedura de deconectare a serviciilor de termoficare este una foarte simplă, fiind suficient ca administratorul blocului să anunțe furnizorul de energie termică prin telefon, e-mail sau să depună o cerere la sediile teritoriale Termoelectrica.
În actualul sezon de încălzire, Termoelctrica a livrat agent termic pentru 4280 de consumatori de diferit tip.
Pe 26 martie, în contextul creșterii temperaturilor aerului, Termoelectrica a anunțat că este dispusă, la solicitarea administratorilor clădirilor conectate la sistemul centralizat, să inițieze procesul de deconectare de la agentul termic. Dispoziția autorităților privind încheierea sezonului de termoficare în capitală a fost semnată pe 1 aprilie.