ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

David Cameron merge în SUA pentru a încerca să deblocheze ajutorul pentru Ucraina

21:11 | 05.04.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Ministrul de externe britanic David Cameron se va deplasa săptămâna viitoare la Washington, unde va încerca să îi convingă pe membrii Congresului Statelor Unite să aprobe un important pachet de asistenţă pentru Ucraina, relatează Reuters, preluată de Agerpres și Moldpres. 

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson, ţine blocat de mai multe luni proiectul legislativ ce prevede furnizarea unui ajutor militar şi financiar Ucrainei în valoare de 60 de miliarde de dolari.

Cameron a spus că se va întâlni cu Johnson pentru a-i solicita să facă demersurile necesare pentru adoptarea pachetului de asistenţă.

„Marea Britanie şi-a oferit banii pentru Ucraina în acest an, la fel a făcut şi Uniunea Europeană. America trebuie să facă acest lucru'', a scris şeful diplomaţiei britanice pe X.

„Preşedintele Mike Johnson poate face ca acest lucru să se întâmple în Congres. Voi merge săptămâna viitoare pentru a mă vedea cu el şi a-i spune că avem nevoie de acei bani, Ucraina are nevoie de acei bani'', a subliniat David Cameron.

În luna februarie, Cameron le-a cerut congresmenilor republicani să nu ''manifeste slăbiciunea arătată contra lui Hitler'' în anii '30 şi să aprobe pachetul legislativ de finanţare pentru Ucraina.

La acea vreme, Marjorie Taylor Greene, o aliată a candidatului prezidenţial Donald Trump în Camera Reprezentanţilor, l-a avertizat pe David Cameron să nu se amestece în politica internă din SUA, ea folosind o expresie jignitoare când s-a referit la oficialul britanic.

img24002456

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!