Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire
09:21 | 07.04.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Buna Vestire, cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie. Sărbătoarea este marcată de calendarul creștin în ziua de 7 aprilie a fiecărui an și este dedicată Maicii Domnului, notează MOLDPRES.
Potrivit cărților bisericești, este o sărbătoare cu dată fixă, de la care încep să se numere cele nouă luni, până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus. În această zi, Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că ea a fost cea aleasă de către Dumnezeu să dea naștere Mântuitorului Hristos. Este una din cele 12 sărbători Domnești. Pentru creștinismul răsăritean, praznicul datează din anul 550.
Totodată, nu doar Biserica ortodoxă, ci și cea catolică susține faptul că Buna Vestire a avut loc la Nazaret, iar singurul aspect care diferă este locația exactă în care această minune s-a întâmplat.
De Buna Vestire este dezlegare la pește, iar tradiția spune că acela care gustă pește în această sărbătoare se va simți tot anul precum peștele în apă. Străbunii credeau că pescarii nu au voie de Buna Vestire să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peștii.
De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor. Totodată, se consideră că, precum este vremea în ziua de Buna Vestire, așa va fi și de Paști.