Peste 300 de gospodării din Edineţ vor fi conectate la sistem de canalizare până la finele acestui an
10:04 | 10.04.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. În municipiul Edineț vor începe, în curând, lucrările de construcție-montaj pentru extinderea sistemului de canalizare în cadrul proiectului „Construcția stației de tratare a apei și extinderea sistemului de canalizare în orașele Edineț și Cupcini”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Ieri, părţile implicate au stabilit rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune în procesul de implementare a contractului de antrepriză semnat recent, transmite MOLDPRES.
Conform contractului, în decurs de maxim șase luni de la primirea ordinului de începere a execuției, SRL „Izodromgaz” s-a angajat să extindă sistemul de canalizare din orașul Edineț cu aproximativ 4,5 km, în perimetrul străzilor Mihai Eminescu, Șoseaua Bucovinei și Alexandru Hâjdeu, ceea ce va permite conectarea a peste 300 de gospodării.
„Acest proiect va îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea surselor de poluare și va contribui și la consolidarea capacităților autorității publice locale în dezvoltarea și susținerea prestatorilor de servicii regionali pentru gestionarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare”, estimează Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Valoarea totală a proiectului constituie circa şase milioane de lei, din sursele FNDRL, și 600 de mii de lei – contribuția Primăriei municipiului Edineț.
Proiectul „Construcția stației de tratare a apei și extinderea sistemului de canalizare în orașele Edineț și Cupcini” a fost depus în cadrul Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, în anul 2020. Proiectul este inclus în Documentul Unic de Program (2022-2024). Proiectul prevede și construcția unei stații de tratare a apei în orașul Edineț, măsură investițională finanțată de Guvernul Austriei prin intermediul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.