În următoarele weekend-uri în R. Moldova se va desfăşura acțiunea de salubrizare #Pădureacurată
10:30 | 10.04.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Mediului împreună cu Agenția „Moldsilva” lansează o acțiune de salubrizare în păduri #Pădureacurată, care se va desfășura, în zilele de weekend, 13-14 și 20-21 aprilie, transmite MOLDPRES.
Autoritățile îndeamnă toți cetățenii să se implice la acțiunea de salubrizare în păduri. „Pentru a vă implica, accesați www.moldsilva.gov.md, butonul „Participă la salubrizare #Pădureacurată”, identificați cea mai apropiată locație, sunați la numerele afișate pentru detalii și veniți să scoatem gunoiul din pădure. Echipamentul necesar va fi asigurat de MOLDSILVA”, explică Ministerul Mediului.
„Este important să conştientizăm că prin astfel de acţiuni demonstrăm implicare, responsabilitate şi că ne pasă de ceea ce este lângă noi, devenim mai buni, menţinem şi păstrăm curăţenia şi, nu în ultimul rând, conştientizăm că Republica Moldova este casa noastră comună”, estimează ministrul de resort Sergiu Lazarencu.