Tinerii dansatori ai ansamblului „Hecenii”, decorați cu Diploma Parlamentului
20:12 | 11.04.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Ansamblul de dans popular „Hecenii” din localitatea Heciul Nou, raionul Sângerei, a fost decorat cu Diploma Parlamentului. Distincția a fost conferită de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru promovarea tradițiilor naționale românești, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Tinerii dansatori ai ansamblului „Hecenii”, care duc faima țării noastre, au fost întâlniți astăzi în ședința plenară a Parlamentului cu ovații de către deputați, care le-au mulțumit pentru rezultatele frumoase. Un merit deosebit în atingerea performanțelor îl are coregraful acestor tineri, Dionisie Cobîlaș, care, de la vârsta de 19 ani, conduce ansamblul.
„Prestația lor ne convinge încă o dată că avem un popor talentat, că avem cu ce ne mândri. Felicitări, copii! Să știți că sunteți un model de perseverență și curaj”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Zilele trecute, Guvernul a anunțat că va aloca din fondul de rezervă banii necesari pentru a rezolva problema cu sediul, dar și celelalte probleme semnalate de membrii ansamblului. „Acești copii, dar și toți copiii din această țară trebuie să se dezvolte în condiții bune, de aceea vom investi în continuare în copii”, a subliniat Igor Grosu.