ANSA: Lupta cu corupţia rămâne prioritară pentru instituţie
17:05 | 22.04.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 22 apr. /MOLDPRES/. Începând cu anul 2022, în cadrul instituției a fost iniţiată implementarea unor reforme reale, structurale, care au redus din birocrație, au dus la eficientizarea activității autorității, astfel încât să respecte toate standardele Uniunii Europene, potrivit directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața, care a susţinut astăzi o conferinţă de presă, transmite MOLDPRES.
„Prioritară rămâne lupta cu corupția din sistem, iar transparența și integritatea sunt alte elemente importante pe care pune accent major ANSA în acțiunile sale. Scopul primordial al instituției noastre este să protejeze, în primul rând, sănătatea și interesele consumatorilor din Republica Moldova, cum am afirmat în repetate rânduri „de la furcă până la furculiţă”, adică din câmp până la masa din bucătărie, dar și să realizeze politici și regulamente clare și previzibile pentru mediul de afaceri din sectorul alimentar”, a relevat Radu Musteaţă.
Şeful ANSA a dezminţit „mai multe dezinformări care apar în spațiul public din partea ex-angajaților instituţiei, care nu corespund adevărului. „Suntem instituția care protejează interesele consumatorilor, nu tolerează corupția, iar dezinformările care apar în spațiul public din partea ex-angajaților ANSA, nu corespund adevărului. Respingem categoric toate acuzațiile care ni se aduc”, a declarat sursa citată.
În acest context, şeful ANSA a reiterat reformele implementate, în urma cărora s-au luat decizii cu impact cum ar fi dreptul de a exporta în Uniunea Europeană carnea de pasăre procesată, ouă de consum (categoria A), material săditor de nuc, material săditor de măr; excluderea birocrației și dublele certificări, punându-se accentul pe controalele oficiale; procesul de eliberare a actelor permisive tip autorizație ce a fost digitalizat în totalitate, fiind lansat Sistemului Informațional Integrat pentru Siguranța Alimentelor E-ANSA.
La începutul acestui an, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a devenit parte a Sistemului Informațional Automatizat „Sistemul Informațional Integrat pentru Siguranța Alimentelor” ( SIA SIISA), parte componentă a subsistemului E-ANSA. Astfel, Agenţia îşi realizează scopul de a digitaliza toate procesele, pe toate domeniile de activitate, în conformitate cu obiectivul stabilit de Guvernul Republicii Moldova.
Digitalizarea activității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor facilitează procesele de trasabilitate a produselor alimentare de origine animală și non-animală, ajută operatorii să-și asigure evidența lanțului alimentar și a exploatațiilor acestora, pentru gestiunea măsurilor sanitare veterinare, pentru evidența investigațiilor de laborator, înregistrarea și diseminarea alertelor, evidența performanței animalelor și culturilor vegetale, gestiunea documentelor eliberate de Agenție și furnizarea serviciilor electronice pentru cetățeni și mediul de afaceri. Au fost integrate cinci subsisteme informaționale cheie, care automatizează procesele de activitate ale Agenției, necesare pentru garantarea siguranței produselor alimentare: subsistemul informațional „Portalul public ANSA”; subsistemul informațional „Registrul de stat al animalelor”; subsistemul informațional „Managementul măsurilor sanitare veterinare”; subsistemul informațional „Managementul laboratoarelor”; aplicația mobilă conexă subsistemului informațional „Registrul de stat al animalelor” (RSA).