ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un lot de echipamente medicale au fost donate Armatei Naționale de Alianța Nord-Atlantică

18:08 | 25.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Armata Națională a recepționat astăzi un lot de echipamente medicale, prin intermediul Pachetului de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI), oferit de Alianța Nord-Atlantică, comunică MOLDPRES.

La ceremonia oficială au fost prezenți, ministrul apărării Anatolie Nosatîi, directorul Direcției cooperare în domeniul apărării și securității a Diviziunii operațiuni, Cartierul general NATO, Piers Cazalet, reprezentanții Marelui Stat Major al Armatei Naționale, corpul de atașați militari acreditați în țara noastră și reprezentanții Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova.

Asistența conține 4000 de truse medicale individuale, 12000 de garouri și 60 de truse medicale colective, ce vor fi repartizate în unitățile militare. Donația vine în contextul consolidării capabilităților medicale ale Armatei Naționale.

„Această asistență, pe lângă multe altele, este un exemplu elocvent al cooperării eficiente dintre Republica Moldova și Alianța Nord Atlantică în cei 30 de ani de la semnarea Programului Parteneriat pentru Pace, care se realizează prin diverse programe și inițiative implementate în țara noastră, în beneficiul cetățenilor”, a menționat ministrul Nosatîi.

La rândul său, Piers Cazalet a declarat că „cooperarea practică dintre Alianță și Moldova este încadrată în Pachetul de Consolidare a Capacității de Apărare, care a fost lansat în 2015 și consolidat anul trecut. În cadru acestuia, putem coopera împreună în aproape 20 de domenii diferite, variind de la subiecte, cum ar fi logistica și instruirea, până la comunicarea strategică sau securitatea cibernetică”, a spus oficialul de la NATO.

Proiectul DCBI în domeniul medicinii militare livrat astăzi Armatei Naționale valorează 700.000 de euro.

img24003049

img24003049

img24003049

img24003049

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!