Teatrul Național „Mihai Eminescu” readuce în scenă spectacolul ”Romeo și Julieta”
21:18 | 02.05.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 2 mai. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc vineri, 3 mai, la ora 18.00, spectacolul ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, într-o versiune nouă, în regia Luminiței Țâcu, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul adjunct al instituției, Ghenadie Gâlcă, a menționat că spectacolul este montat pentru a treia oară pe scena TNME. ”Piesa ”Romeo și Julieta” a fost jucată pentru prima oară în teatrul nostru în 1971 în regia lui Andrei Băleanu, în rolul lui Romeo fiind Iurie Negoiță, iar în cel al Julietei - Dina Cocea, apoi - Viorica Chircă. Ulterior, în 2008, a fost a doua montare, în versiunea regizorului italian Andrea Battistini, în care eu și cu Snejana Puică am jucat rolurile principale. E o plăcere de fiecare dată să revii la Shakespeare, iar ”Romeo și Julieta” este un text-provocare pentru fiecare artist”, a remarcat Ghenadie Gâlcă.
De astă dată, Romeo va fi interpretat de Nicu Ciumașu, iar rolul Julietei va fi jucat de Corina Rotaru, cea mai tânără artistă din trupa TNME. Corina Rotaru a spus că piesa lui Shakespeare este foarte actuală, iar Nicu Ciumașu a afirmat că toți ar trebui să ne regăsim în acest personaj - Romeo, tânărul care iubește cu adevărat.
În aceeași, zi la ora 12.00, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” va oferi publicului spectacolul ”Muzicanții din Bremen”, după povestea Fraților Grimm, în regia Iuliei Evstifeeva.
Tot vineri, la ora 19.00, Teatrul ”TOTEM” va juca pe scena Teatrului Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” spectacolul “Este ușor să renunți” în regia lui Daniel Muntean. Piesa „Este ușor să renunți” este o poveste arzătoare despre patru adolescenți dependenți de droguri, fiecare dintre aceștia a parcurs un drum lung și spinos spre eliberarea de dependență, care le-a dat euforie și îi eliberează de povara grea pe care viața o dă uneori oamenilor.