ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

APP: Licitația de la Aeroport va fi relansată cu ajustarea condițiilor de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale cu renume

12:36 | 03.05.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Licitația pentru locațiunea spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) va fi relansată cu ajustarea condițiilor de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale cu renume. Anunțul a fost făcut astăzi de Agenția Proprietății Publice (APP). Totodată, instituția a precizat că va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile de privatizare, transmite MOLDPRES. 

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, APP propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor. Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin: includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări; reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7; divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante)”, a precizat APP. 

Totodată, potrivit instituției, se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. „Termenul de trei ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente. Pentru a exclude limitarea actuală de maximum trei ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor”, a menționat sursa citată.

Autoritățile au specificat că termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare.

La mijlocul lunii aprilie, responsabilii au anunțat că licitația pentru locațiunea spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată. 

img24003278

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!