IGP a prezentat recomandări pentru siguranța cetățenilor în perioada sărbătorilor pascale
17:42 | 03.05.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a prezentat recomandări pentru siguranța cetățeni în perioada sărbătorilor pascale, informează MOLDPRES.
Astfel, polițiștii au îndemnat persoanele să evite conflictele și să supravegheze în permanență copiii.
„În zonele aglomerate din pieţe, gări, magazine, lăcaşe de cult - fiţi atenţi la bunurile personale. În cazul în care plecaţi de la domiciliu, rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să vă supravegheze locuința. Evitați să vă anunțați plecarea de acasă prin postări pe rețelele de socializare”, a precizat IGP.
Totodată, șoferii sunt îndemnați să circule cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană. „Conduceţi prudent și asigurați-vă înainte de efectuarea fiecărei manevre. Nu conduceți mașina dacă ați consumat alcool și interziceți asta și apropiaților care intenționează să o facă. Atunci când opriţi, fie şi pentru un scurt popas, nu lăsați cheile în contact şi asigurați-vă că aţi închis geamurile și ați încuiat mașina. Pietoni - sporiți atenţia şi traversați strada numai după ce sunteți siguri că o puteți face în siguranță”, a subliniat IGP.
În perioada sărbătorilor pascale, IGP va spori numărul de angajați pentru a asigura ordinea publică. Totodată, procesele de activitate vor fi dublate la nivel național, în special în punctele de concentrație maximă.