ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție dedicată Zilei Europei a fost vernisată la Biblioteca Națională

14:37 | 08.05.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Cu ocazia Zilelor Europei, la Biblioteca Națională a fost vernisată astăzi expoziția aniversară  cu genericul „30 de ani ai parcursului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”, informează MOLDPRES.

Expoziția conține publicații, informații și materiale audiovizuale care reflectă întreaga cale pe care a parcurs-o Republica Moldova de la primul pas oficial către Uniunea Europeană (Acordul de parteneriat și cooperare UE-RM, 1994) până în prezent, când liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova.

La eveniment au participat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Andrei Chistol, secretar de stat al Ministerului Culturii, Rodica Crudu, secretara de stat pentru Integrare Europeană, oameni de cultură și artă.

Solicitat de agenție, Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că această expoziție reprezintă o frumoasă deschidere a evenimentelor consacrate Zilei Europei, care vor avea loc pe parcursul lunii mai. ”Expoziția reflectă cei 30 de ani ai parcursului european al Republici Moldova. Aceasta este despre prezent, trecut și viitor. Trecutul pentru că reflectă parcursul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: primul acord de cooperare bilaterală, liberalizarea regimului de vize, semnarea Acordului de Asociere, despre prezența la moment a R. Moldova, candidată la aderarea la UE, și privim spre viitor, când ea va deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. În cadrul acestei expoziții, sunt documente și date despre fondurile UE pentru R. Moldova, câți bani au fost alocați și unde au fost investiți”, a subliniat Jānis Mažeiks.

La rândul să, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, a afirmat că această expoziție cuprinde o listă întreagă de documente din fondurile Bibliotecii Naționale. ”Este o expoziție care reflectă parcursul european al R. Moldova și care evidențiază întreaga gamă de activități legate de procesul de integrare europeană”, a constatat Andrei Chistol.

Potrivit directorului instituției, Elena Pintilei, expoziția include publicații privind europenizarea Republicii Moldova, parteneriatul Uniunea Europeană - Republica Moldova, procesul de aderare la Uniunea Europeană și pune accent pe evenimentele aniversare: 30 de ani de la semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova: 15 ani de beneficii pentru toți în cadrul Parteneriatului Estic; 10 ani de călătorii fără vize, 10 ani de implementare a Acordului de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Un loc aparte este rezervat panourilor informaționale privind asistența Uniunii Europene în cifre și fapte, precum și publicațiilor și materialelor informative oferite de Centrul de Informare al Uniunii Europene ”Europe Café”. 

Expoziția va fi deschisă până la 31 mai.

 

img24003384

img24003384

img24003384

img24003384

img24003384

img24003384

img24003384

img24003384

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!