ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu aleșii locali din Anenii Noi și a vizitat noua grădiniță din Merenii Noi, construită prin Programul „Satul European”

19:11 | 16.05.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Aleșii locali trebuie să-și unească forțele pentru a crea o viață mai bună pentru toți cetățenii. Îndemnul a fost făcut de către prim-ministrul Dorin Recean, care a subliniat, la întrevederea cu primarii, consilierii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din raionul Anenii Noi, importanța colaborării dintre autoritățile publice centrale și cele locale, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului. 

De asemenea, premierul a făcut un apel către primari să participe la programele guvernamentale, precum „Satul European” și „Satul European Expres”, dar și să-și dezvolte capacitățile de scriere și implementare a proiectelor pentru dezvoltarea localităților. 

„Avem obligația să ne mobilizăm și să construim Europa acasă, în fiecare sat și oraș. Guvernarea a făcut un salt fără precedent în relația noastră cu Uniunea Europeană și trebuie să acționăm accelerat, pentru a demonstra că suntem capabili să absorbim resursele europene pentru dezvoltare locală”, a declarat șeful Executivului. 

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte, printre care: reabilitarea drumurilor, renovarea instituțiilor publice, responsabilizarea agenților economici și prevenirea prejudiciilor cauzate de exploatarea nisipului. 

Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat și grădinița din localitatea Merenii Noi, construită prin intermediul Programului „Satul European”, pentru care Guvernul a investit circa 10 milioane de lei. Aceasta urmează să fie frecventată de circa 90 de copii.

În ultimii doi ani, în raionul Anenii Noi, Guvernul a alocat peste 71 de milioane de lei pentru realizarea a 16 proiecte prin Programul „Satul European” și aproximativ patru milioane de lei pentru 10 proiecte implementate în cadrul Programului „Satul European Expres”.

img24003610

img24003610

img24003610

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!