Alisa Glinka va debuta la o ediție a Jocurilor Olimpice
17:14 | 18.05.2024 Categorie: Sport
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Alisa Glinka este stabilită de cinci ani în Franța și va fi prima reprezentantă a Moldovei într-o probă de echitație la Jocurile Olimpice, transmite MOLDPRES.
Alisa Glinka s-a născut pe 10 octombrie 1987 la Chișinău și este mamă a cinci copii. Locuiește aproape de Nice, iar la Olimpiada de la Paris va evolua la finele lunii iulie în concursul individual de dresaj, a anunțat Comitetul Național Olimpic și Sportiv. În iunie se va decide și cu care cal va concura: Aachen, Abercrombie sau Hummer.
Alisa Glinka a început să practice hipismul la vârsta de cinci ani la Chișinău sub îndrumarea Nataliei Ziulcovscaia. Primele rezultate importante le-a obținut în perioada 2021-2023 când a câștigat etape la Cupa Mondială. Până a se muta în Franța a locuit la Moscova și a a evoluat timp de doi ani în calitate de actriță la „Teatrul Mare”.