ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO O expoziție dedicată vestimentației chineze a fost inaugurată la un muzeu din capitală

18:24 | 18.05.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost inaugurată astăzi o expoziție de cultură chineză cu genericul „Dialog în spațiu și timp”, informează MOLDPRES.

În alocuțiunea sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin, a menționat „că aceasta este o premieră pentru R. Moldova”.

Potrivit oficialului, îmbrăcămintea este o necesitate în viața oamenilor, având funcții practice precum apărare împotriva frigului și căldurii, a vântului și ploii, și fiind totodată un important vehicul cultural. China este o țară multietnică cu o istorie îndelungată, cunoscută sub numele de „Regatul hainelor” pentru bogata sa tradiție vestimentară. De-a lungul mileniilor, evoluția culturii vestimentare din China reflectă dezvoltarea civilizației materiale și spirituale din diverse dinastii, conturând totodată o imagine continuă a vieții diferitelor grupuri etnice.

Această expoziție de articole vestimentare din cultura chineză este împărțită în două părți: istorică și etnică. Prima parte urmează firul timpului și prezintă succint evoluția îmbrăcămintei în China începând cu secolul al XIV-lea, dinastia Ming (1368-1644), dinastia Qing (1644-1912) și epoca modernă. În partea a doua sunt expuse, după criteriul spațial, articole vestimentare tradiționale caracteristice popoarelor chineze miao, tibetan și uigur.

Cele peste 20 de exponate povestesc despre viața de zi cu zi și imaginarul popoarelor din China, asemenea unor stele căzătoare din Calea Lactee care emit o lumină unică, trimițându-ne înapoi în îndepărtate timpuri și spații legendare.

Expoziția „Dialog în spațiu și timp” va putea fi vizitată până la 21 iunie.

img24003665

img24003665

img24003665

img24003665

img24003665

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!