FOTO La AȘM a fost comemorat Academicianul Constantin Popovici, la 100 de ani de la naștere
18:00 | 21.05.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 21 mai. /MOLDPRES/. O masă rotundă cu genericul „Academicianul Constantin Popovici la 100 de ani: destin de savant”, dedicată regretatului cercetător în domeniul literaturii universale și comparate, istoria literară, eminescologie și folcloristică a avut loc astăzi la Academia de Științe a Moldovei, informează MOLDPRES.
În mesajul său de salut, președintele AȘM, Acad. Ion Tighineanu a menționat, între altele, că astăzi comemorăm centenarul nașterii academicianului Constantin Popovici, o personalitate remarcabilă care a fost dedicată literelor și științei întreaga viață, dând dovadă de o dăruire exemplară cercetării, literaturii noastre clasice, legăturilor ei cu alte literaturi, slujirii limbii române.
Potrivit sursei citate, născut la Româncăuți, județul Hotin, la 21 mai 1924, și-a făcut studiile la Facultatea de limbi româno-germanice a Universității din Cernăuți (1951), unde a fost doctorand și conferențiar. Dar activitatea sa de savant în domeniul filologiei române s-a desfășurat în principal în cadrul Academiei de Științe a Moldovei. Munca de cercetare științifică propriu zisă pe parcursul câtorva decenii s-a asociat cu rolul de organizator iscusit al științei, deținând printre altele, posturile de șef de secție la Institutul de Limbă și Literatură al AȘM și de director al Institutului de Cercetări Interetnice.
Lucrările sale din domeniul cercetării academice și opera sa literară, memorialistica militară și publicistica au fost scrise în limbile română, ucraineană și rusă. Din impresionantul inventar fac parte numeroase studii cu aspect monografic și eseistic consacrate clasicilor literaturii române, printre care Eminescu și Creangă, teatrului ucrainean din Chișinău, unor laturi definitorii ale procesului literar din secolul al XIX-lea. Constantin Popovici a fost preocupat în mod statornic și cu devotament deontologic de opera și personalitatea lui Mihai Eminescu. Această preocupare apare exemplară sub mai multe aspecte: de monografist, editor al operei, autor de albume și culegeri de amintiri despre marele poet.
„S-a bucurat de succes în perioada postbelică volumul „Mihai Eminescu: viața și opera”, care a cunoscut opt ediții. Toate studiile eminescologice ale omagiatului pot purta titlul generic, sugerat de titlul unui volum al său: Meditații și confesiuni, investigații și revelații eminesciene, apărut cu ocazia aniversării a 150-a de la nașterea autorului Luceafărului. Exemplare au fost și acțiunile de susținere a tinerilor care s-au consacrat cercetării științifice. Constantin Popovici a rămas în memoria noastră și ca o personalitate, care a fost prețuit pentru deschiderea spre tot ce este nou, spre adevăratele noastre valori”, a subliniat președintele AȘM.
Solicitat de MOLDPRES, Acad. Mihai Cimpoi a afirmat că savantul Constantin Popovici a fost pionierul eminescologiei în spațiul nostru basarabean. „A avut o dăruire specială studierii operei lui Eminescu, începând chiar cu teza lui de doctorat despre motivele sociale, pe urmă a scris mai multe lucrări despre diverse aspecte ale operei lui Eminescu, dar acțiunea lui de studiere a operei poetului s-a concretizat în monografia „Mihai Eminescu: viața și opera”, care a cunoscut opt ediții. A făcut un album deosebit cu un bogat material documentar, cu ilustrații și cu texte în câteva limbi: română, engleză, franceză, rusă, tot despre Eminescu. Pe urmă, când a apărut problema publicării „Doinei” lui Eminescu, el a pledat pentru editarea ei. El a fost îngrijitorul ediției în patru volume a lui Eminescu, prima ediție reprezentativă pe atunci. A fost un om deschis, a ajutat tinerii cercetători”, a mai spus Academicianul Mihai Cimpoi.
Despre viața și activitatea eminescologului Constantin Popovici au mai vorbit membrul corespondent Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, membrul corespondent al AȘM, Victor Moraru, criticul și istoricul literar Dumitru Apetri ș.a.