Au început lucrări de modernizare la Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa 1
12:46 | 24.05.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Au început lucrările de modernizare a instalației de pompare pentru alimentarea cazanului de abur nr.2, din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare (CET), Sursa1. Responsabilii susțin că proiectul va asigura o eficiență operațională ridicată în procesul de producere a energiei termice și electrice, dar și o economie la consumul de energie electrică de peste 10 milioane de lei pe an pentru Termoelectrica, transmite MOLDPRES.
Instalațiile care urmează a fi înlocuite au un termen de exploatare de peste 40 de ani, fiind în funcțiune din momentul dării în exploatare a centralei. Astfel, noul echipament, de ultimă generație, va automatiza și eficientiza procesele tehnologice, dar și va reduce consumurile de energie electrică la producerea energiei în cadrul sursei nr.1.
Directorul general al Termoelectrica, Iurie Razlovan, a afirmat că „acțiunea este continuitate a pachetului PIESACET 1 care a fost demarat încă în 2015, când a fost montată o pompă similară la blocul energetic nr.1. „După ce am montat echipamentul dat, am văzut că economiile sunt considerabile și am considerat că acum în cadrul pachetului PIESACET 2 este benefic să continuăm cu așa tip de lucrări”, a completat oficialul.
“Se va produce o economie de energie electrică, respectiv, energia electrică care va fi economisită se va livra consumatorilor în rețeaua națională de energie electrică”, a completat șeful de secție Termoelectrica S.A., Sergiu Ababii.
Lucrările sunt parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, finanțat de Banca Mondială și implementat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE). Un proiect similar a fost realizat cu succes acum câțiva ani la Unitatea nr.1, CET Sursa-1, în cadrul primului Proiect de îmbunătățire a eficienței SACET.