Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor
19:40 | 24.05.2024 Categorie: Comunicate
Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Cooperarea și dezvoltarea economică locală, discutate de ministrul Finanțelor Petru Rotaru cu reprezentanții APL din Ocnița
Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a efectuat astăzi o vizită de lucru în orașul Ocnița, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și cu agenții economici din raion. Scopul vizitei a fost de a cunoaște mai bine situația din teritoriu şi de a discuta cu agenții economici despre măsurile de sprijin de care aceștia pot beneficia în procesul de activitate, respectiv, problemele cotidiene.
Reprezentanții autorităților publice locale au abordat multiple subiecte de actualitate, care au reflectat realitățile din raion, cum ar fi: necesitatea modernizării infrastructurii, îmbunătățirea accesului la servicii publice, sprijinirea micilor întreprinzători, implementarea proiectelor de dezvoltare rurală și altele.
Ministrul Petru Rotaru evidențiat eforturile depuse de Ministerul Finanțelor în vederea alocării fondurilor bugetare care să sprijine inițiativele locale de dezvoltare sustenabilă. De asemenea, ministrul a subliniat importanța transparenței și a responsabilității în gestionarea banilor publici, menționând că aceste aspecte sunt esențiale în buna dezvoltare a comunității locale și a țării.
De asemenea, Petru Rotaru a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între autoritățile locale și centrale pentru a realiza proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor.
În cadrul întrevederii cu agenții economici s-au abordat subiecte legate de activitatea autorităților fiscale și vamale, reducerea birocrației, digitalizarea serviciilor pentru a încuraja investițiile și stimula inovarea în sectorul privat. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea implementării unor măsuri eficiente pentru simplificarea procedurilor administrative și pentru crearea unui cadru fiscal favorabil pentru antreprenori.
Această vizită subliniază angajamentul Ministerului Finanțelor de a elabora politici care să sprijine dezvoltarea locală.