ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un medic din capitală a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru malpraxis

11:44 | 27.05.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. Un medic obstetrician-ginecolog din capitală a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, comunică MOLDPRES.

Potrivit procuraturii, inculpata, activând, în calitate de medic obstetrician-ginecolog în cadrul IMPSP „Institutul Mamei și a Copilului”, a încălcat prevederile Legii ocrotirii sănătății nr. 411 din 28.03.1995, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale la primirea nașterii, fapt ce s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a unui nou-născut.

Inculpata a pledat nevinovată cerând să fie achitată. În privința femeii, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

img24003904

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!