Un raport de evaluare a situației sistemului de tratament prin constrângere a fost prezentat la Parlament
15:10 | 28.05.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Raportul de evaluare a situației sistemului de tratament prin constrângere cu caracter medical a fost prezentat pe platforma Comisiei protecției sociale, sănătate și familie a Parlamentului. La eveniment au participat deputați, reprezentanți ai Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), parteneri internaționali, experți în domeniul apărării drepturilor persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale, medici psihiatri, psihoterapeuți, specialiști în prevenirea relelor tratamente și torturii, dar și juriști în drepturile omului, comunică MOLDPRES.
În debutul evenimentului, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi, a remarcat că subiectul reprezintă un interes sporit în societate. „Aplicarea tratamentului prin constrângere implică o reglementare amplă, necesitând discuții multe, bazate pe date și dovezi, pentru a găsi un echilibru în care să fie respectată demnitatea și siguranța pacientului. Parlamentul este deschis, în acest sens, pentru colaborarea și optimizarea cadrului normativ în domeniu”, a afirmat deputatul. Totodată, Adrian Belîi a menționat că Legislativul a efectuat un pas important, adoptând, recent, Legea nr. 114 privind sănătatea și bunăstarea mintală, care transpune, în mare parte, prevederile UE din domeniu.
Echipa de experți a evidențiat în raport situația sistemului de tratament prin constrângere cu caracter medical în Republica Moldova cu identificarea problemelor existente de funcționare, starea instituțiilor medicale, lacunelor în legislație etc. În Raport se menționează că, în țara noastră, atât legislația, cât și tratamentul psihiatric forțat sunt moștenite de la sistemul sovietic, practic fără schimbări, un sistem care nu corespunde cu sistemul modern nici în domeniul drepturilor omului și nici la capitolul sănătate.
Raportul include o sinteză a constatărilor menționate de-a lungul anilor a organismelor de monitorizare în sistemul de tratament prin constrângere din Republica Moldova. Este vorba despre lipsa unui buget separat și finanțarea permanent insuficientă pentru organizarea tratamentului prin constrângere; condiții inacceptabile de trai ale pacienților din secție (inclusiv accesul la baie și toaletă); insuficiența dotării pacienților cu produse pentru igiena proprie; servicii ocupaționale și psihologice slab dezvoltate pentru pacienți; personal insuficient și nemotivat; lipsa unui protocol de intervenție și prevenire a situațiilor tensionate și a incidentelor; omisiunea gestionării pacienților agresivi și cu probleme comportamentale pentru prevenirea torturii și a relelor tratamente; lipsa asigurării cu pază a secției, ceea ce prezintă un pericol pentru personal și pacienți.
De asemenea, se menționează despre existența cazurilor de recidive a faptelor de natură penală, inclusiv omor imediat după eliberarea de la tratamentul psihiatric forțat, internări arbitrare pentru fapte nonviolente, lipsa alternativelor comunitare de tratament etc. Urmare a acestor constatări, a fost inițiat un proces de evaluare și reformare a sistemului la standardele internaționale.