ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrei Spînu: Infrastructura Republicii Moldova are nevoie de investiții enorme pentru a fi modernizată

18:00 | 28.05.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Infrastructura Republicii Moldova are nevoie de investiții enorme pentru a fi reconstruită sau, mai corect spus, modernizată. Pentru că dacă ne uităm cum arată infrastructura țării noastre, eu sunt sigur că Kremlinul a făcut tot posibilul, printr-un soi de război hibrid, să nu permită dezvoltarea acestei infrastructuri, prin politici și politicienii care i-au servit pe parcursul timpului. Declarația a fost făcută de Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, într-un interviu pentru G4Media, citat de MOLDPRES.

„Dacă ne uităm la calea ferată, de exemplu, e un dezastru. Nu doar infrastructura propriu-zisă, ci și procesele operaționale sau digitale. Ei încă au servere în Moscova, cu proceduri învechite din perioada sovietică. Nu excludem că sunt și anumite date care despre care nici nu știm că se transmit către Moscova. Nu mai vorbim de lucruri simple, poduri peste Prut, care nu s-au construit, străzi sau drumuri regionale și naționale care nu au fost reabilitate. Pentru mine este clar că a fost făcut cu bună intenție: să rămânem așa cum suntem. Nu mai vorbim de infrastructura energetică. În afară de linia electrică care să ne unească cu România practic nu s-a progresat decât în ultimii 2-3 ani”, a estimat Spînu.

Potrivit oficialului, în procesul de reconstrucție a Ucrainei, Moldova este foarte bine poziționată, pentru că cele mai afectate zone din Ucraina vor fi cele de la sudul Ucrainei, iar accesul este prin Republica Moldova.

„Ca să ajungi la Odesa, la Mikolaiv, trebuie să treci prin Moldova. Și cum vor trece materialele de construcție, cum vor trece muncitorii, dacă avem cozi de 10 km la vamă, dacă avem o cale ferată pe care se circulă cu o viteză foarte mică, dacă avem o infrastructură portuară slab dezvoltată și la Giurgiulești, dar și la Galați? Pentru că la Galați nu s-a investit foarte mult, s-a investit în Constanța, la Galați de abia acum se încep anumite procese”, explică şeful MIDR.

„Noi trebuie să discutăm despre această reconstrucție a Ucrainei la pachet cu Republica Moldova. Sau mai corect ar fi ca Republica Moldova să fie deja pregătită pentru a putea ajuta Ucraina”, rezumă sursa citată.

 

img24003967

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!