ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Josep Borrell: Nu există deocamdată un consens în UE pentru trimiterea de instructori militari în Ucraina

20:28 | 28.05.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Nu există deocamdată un consens în UE pentru trimiterea de instructori militari pe teritoriul Ucrainei, a declarat marţi la Bruxelles şeful diplomaţiei europene, în finalul unui consiliu al miniştrilor apărării din statele membre, transmite AFP, citată de Agerpres și Moldpres. 

A fost lansată o dezbatere cu privire la această eventualitate, "dar nu există pentru moment o poziţie comună clară în legătură cu acest subiect", a afirmat Borrell într-o conferinţă de presă după reuniune.

Luni, Kievul a anunţat că "în scurt timp" în Ucraina vor veni instructori francezi pentru formarea soldaţilor ucraineni, pentru ca ulterior să dea înapoi şi să menţioneze că "discuţiile continuă" cu Franţa şi alte ţări în legătură cu această problemă; similar, Ministerul francez al Apărării a indicat că se fac demersuri, fără a confirma trimiterea instructorilor.

Întrebat, marţi, pe această temă, preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat că respectivii instructori sunt "deja acolo", în Ucraina, sub "aparenţa mercenarilor".

În ce-l priveşte, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a amintit marţi, înainte de reuniunea miniştrilor apărării, că nu se pune problema ca Alianţa nord-atlantică să trimită soldaţi să lupte în Ucraina, fără a exclude totuşi eventuala trimitere de instructori militari.

Josep Borrell a mai indicat că până acum au fost deja formaţi circa 50.000 de militari ucraineni prin intermediul unui program finanţat de UE şi alţi 10.000 ar putea fi formaţi înainte de sfârşitul acestui an. 

img24003974

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!