Secretarul general Stoltenberg asigură statele est-europene că NATO îi va apăra pe toţi aliaţii
21:19 | 11.06.2024 Categorie: Externe
Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a repetat marţi promisiunea că alianţa îşi va apăra toţi membrii, referindu-se în special la statele de pe flancul estic, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite dpa, citată de Agerpres și Moldpres.
„NATO are forţele, resursele, capacităţile şi voinţa politică de a apăra toţi aliaţii", a insistat el după o întâlnire la Riga cu preşedintele leton Edgars Rinkevics.
Stoltenberg a participat la o reuniune a grupului Bucureşti 9, din care fac parte statele de pe flancul de est al NATO - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Evenimentul, la care au fost oaspeţi şi premierul suedez Ulf Kristersson şi preşedintele finlandez Alexander Stubb, a fost dedicat pregătirii summitului alianţei programat în iulie, la Washington.
„Summitul B9 este o platformă simbolică şi în acelaşi timp foarte practică pentru coordonarea poziţiilor noastre privind întărirea în continuare a alianţei, a securităţii regionale şi a sprijinului nostru pentru Ucraina", a afirmat Rinkevics, gazda reuniunii.
Membrii B9 - cu excepţia Ungariei, remarcă dpa - susţin ferm Ucraina în faţa agresiunii ruse. Budapesta, care menţine legături strânse cu Moscova, a fost reprezentată la Riga doar de ambasadorul în Letonia; la acelaşi nivel a ales să participe şi Slovacia.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a considerat că absenţa unui reprezentant la vârf al Ungariei "nu este periculoasă". "Suntem uniţi în NATO şi sunt absolut sigur că suntem uniţi şi în privinţa securităţii în Europa de Est", a spus el la sosirea la summit.
Comentarii similare despre Ungaria au făcut şi alţi şefi de stat.
Financial Times scrie, potrivit dpa, că Ungaria ar putea fi ameninţată cu excluderea din B9, grup fondat la iniţiativa Poloniei şi a României după ce Rusia a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea.