Compensații și indemnizații majorate pentru tinerii specialiști în medicină și farmacie
13:40 | 13.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate și compensații din bugetul de stat. Proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății a fost votat astăzi de Parlament în prima lectură, informează MOLDPRES.
Noile prevederi au drept scop atragerea și menținerea în sistemul medical a tinerilor specialiști, în special, în zonele rurale și în orașele mici, unde se atestă о insuficiență de cadre medicale. Astfel, tinerii specialiști cu studii superioare de licență (optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi etc.) au fost incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din bugetul de stat.
Potrivit inițiativei legislative, a fost extinsă perioada obligatorie de activitate – de la 3 la 5 ani de la repartizare, precum și de acordare a facilităților, inclusiv a indemnizației mărite, absolvenților cu studii superioare de licență în medicină și cu studii postuniversitare de rezidențiat. De asemenea, lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici, angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din orașe și sate, inclusiv din componența municipiilor Chișinău și Bălți, care au domiciliul aflat în afara localității unde activează, vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru navetă.
Conform datelor statistice, în anul 2022, în sistemul ocrotirii sănătății din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 - personal medical cu studii medii. Un deficit mare de specialiști se înregistrează la următoarele specialități: medicină de familie, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, medicină internă, medicină de urgență, cardiologie și pediatrie.
Inițiativa privind modificarea Legii ocrotirii sănătății aparține Ministerului Sănătății. Suma indemnizațiilor și compensațiilor, precum și modul de acordare a acestora vor fi stabilite de Guvern.
Documentul va fi examinat de Parlament și în lectura a doua.