PA a inițiat o cauză penală pentru investigarea unei presupuse acțiuni de corupere a persoanelor cu funcții de demnitate publică
15:47 | 13.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție (PA) a inițiat o cauză penală pentru investigarea unei presupuse acțiuni ilegale de corupere activă a persoanelor cu funcții de demnitate publică. Dosarul a fost inițiat în urma examinării informațiilor obținute din analiza unui telefon mobil și a altor probe în cardul unui proces penal, informează MOLDPRES.
La 30 aprilie curent, Procuratura Anticorupție a inițiat un proces penal cu privire la circumstanțele unei pretinse acțiuni ilegale manifestată prin corupere activă. Pentru o sumă de bani, mai multe persoane care au activat în sistemul judecătoresc, al procuraturii și al avocaturii ar fi acordat asistență unor persoane fizice pentru diverse activități.
„În urma investigațiilor s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2014, persoane fizice au încercat să atragă persoane cu funcții de demnitate publică, inclusiv judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție și Curții Constituționale, în activități ilegale, cu scopul de a favoriza interesele grupului criminal în detrimentul unei justiții corecte. Pentru a-i determina pe acești oficiali să acționeze sau să nu acționeze în exercitarea funcțiilor lor, au fost oferite și date sume de cel puțin 3 000 de dolari SUA, direct sau prin intermediari”, a precizat PA.
Instituția a subliniat că această cauză penală a fost pornită pe fapt, iar în prezent nicio persoană nu are un statut procesual.
Amintim că într-o scrisoare adresată judecătorilor, procurorilor și societății civile, scursă în presă pe 14 mai, șefa PA, Veronica Dragalin, menționa că Tatiana Răducanu, membră a comisiilor pre-vetting și vetting, „este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și ale lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor”.
Dragalin preciza că Procuratura Anticorupție a obținut informația dintr-un telefon mobil care conținea sute de mesaje din discuția dintre Veaceslav Platon și Aureliu Colenco în care era vizată judecătoarea Tatiana Răducanu.
La scurt timp după apariția scrisorii șefei PA în presă, Tatiana Răducanu și-a depus demisia din funcțiile deținute în comisiile de vetting. Magistrata a respins acuzațiile din scrisoare, menționând că se vede nevoită să demisioneze pentru „a nu pune în pericol întregul proces de vetting”.