METEO // Ploi cu descărcări electrice și grindină se așteaptă în următoarele 24 de ore
20:45 | 13.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Ploi puternice cu descărcări electrice și grindină se așteaptă în Republica Moldova în următoarele 24 de ore, avertizează meteorologii. Vremea se va răcori astfel încât mâine ziua mercurul în termometre va indica nu mai mult de +25°C, temperatură carcteristică pentru luna iunie, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi seara și mâine ziua, instabilitatea atmosferică va persista. Pe arii extinse se prevăd averse însoțite de descărcări electrice, izolat puternice și local cu pericol de grindină.
Vântul va sufla din nord-est slab la moderat, în timpul instabilității cu unele intensificări.
Pe timp de noapte, temperaturile minime vor oscila între +13..+18°C.
Ziua se anunță a fi mai răcoroasă. Temperaturile vor fi cuprinse între +20..+25°C.
Codul galben de instabilitate atmosferică, emis astăzi de meteorologi, a fost prelungit și pentru ziua de mâine, 14 iunie.
În cazul Codului galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, iar fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.
Pentru a evita situațiile de risc, salvatorii recomandă oamenilor să fie prudenți și în caz de furtună să se adăpostească în locuri sigure.