Sinteza IGP: Circa 50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul automobilului, fiind depistați în stare de ebrietate
17:44 | 17.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. În zilele de odihnă, circa 50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul automobilului, fiind depistați în stare de ebrietate. În total, la sfârșitul săptămânii trecute, inspectorii de patrulare au documentat peste 3 700 de încălcări ale circulației rutiere, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), 2 173 de conducători auto au depășit viteza stabilită pe sectorul de drum parcurs, iar 582 - nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor.
De asemenea, 146 de persoane conduceau vehiculul fără a avea cuplată centura de siguranță, iar 554 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise.
La fel, 118 șoferi conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto, iar 68 au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliştilor. Totodată, 28 de persoane au traversat partea carosabilă în locuri interzise.
În zilele de odihnă, polițiștii de patrulare au intervenit în 288 de cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 1️12.