ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lotul național de haltere a mai cucerit șase medalii la Campionatele Europene

12:55 | 18.06.2024 Categorie: Sport

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Lotul național de haltere a cucerit alte șase medalii la Campionatele Europene, rezervate sportivilor cu vârsta sub 15 și 17 ani, care se desfășoară la Thessaloniki, Grecia, transmite MOLDPRES.

Pe tabloul feminin, la categoria de greutate de până la 64 kg a vârstei sub 15 ani, Anastasia Ilnițcaia s-a situat pe locul II la proba smuls, cu rezultatul de 72 kg și a cucerit medalia de argint.

La proba aruncat, ea a s-a clasat pe locul VI, cu rezultatul de 82 kg, însă la total, a acumulat 154 kg, ceea ce i-a permis să completeze podiumului de premiere la această categorie de greutate și să intre în posesia medaliei de bronz.

Alte patru medalii la europenele de haltere din Grecia, au fost cucerite de lotul național în concursul masculin, a categoriei de vârstă juniori.

Dan Betca a cucerit trei medalii de argint și a devenit vicecampion european în categoria de până la 61 kg, iar Danu Secrieru, care a ridicat la proba smuls 99 kg, a intrat în posesia medaliei de argint, la categoria de greutate de până la 55 kg.

Până în prezent, cel puțin 14 disțincții au fost cucerite de lotul național de haltere la Campionatele Europene, U-15 și juniori, de la la Thessaloniki, Grecia.

img24004550

img24004550

img24004550

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!