Compania Națională de Asigurări în Medicină va evalua tehnologiile medicale
12:26 | 21.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/.Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va avea o nouă atribuție. Cabinetul de miștri a adoptata stăzi mai multemodificări în statutul companiei.
Potrivit deciziie Guvernului, noua atribuție va consta în evaluarea tehnologiilor medicale și oferirea de informații esențiale în procesul decizional cu referire la alocarea mijloacelor financiare din fondurile de asigurare medicală obligatorie pentru procurarea serviciilor de sănătate bazate pe cele mai eficiente tehnologii.
Conform CNAM, mecanismul de evaluare a tehnologiilor de sănătate este aplicat la nivel internațional atât în cazul medicamentelor și dispozitivelor medicale, cât și al tarifelor, serviciilor medicale, programelor de sănătate publică. CNAM utilizează în prezent acest mecanism în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate. Evaluarea unui produs farmaceutic pentru includerea în lista celor compensate are loc prin prisma siguranței, cost-eficienței și analizei impactului bugetar.
Evaluarea medicamentelor este efectuată în cadrul CNAM de către Secretariatul Consiliului pentru medicamente compensate, consultat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, reprezentanți ai mediului academic și medici-practicieni din instituții publice și private.
Printre beneficiile ce urmează a fi obținute în urma exercitării de către CNAM a noii atribuții se numără identificarea celor mai eficiente și sigure tehnologii disponibile pe piață, optimizarea raportului cost-beneficiu în utilizarea resurselor financiare și creșterea calității serviciilor de sănătate.