Avocatul Poporului: Peste o mie de sesizări privind încălcarea drepturilor omului, înregistrate în 2023
19:54 | 27.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Oficiul Avocatului Poporului a înregistrat 1043 de cereri cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților omului. Cele mai multe dintre ele, 804 au fost adresate avocatului poporului, iar restul - avocatului poporului pentru drepturile copilului, se arată în Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023, audiat de deputați în cadrul ședinței plenare de astăzi, informează MOLDPRES.
Raportul a fost prezentat plenului Parlamentului de către avocatul poporului, Ceslav Panico, și avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi.
Potrivit raportului, 34% din sesizările adresate avocatului poporului, au fost acceptate. Acestea vizează dreptul la un proces echitabil, ocrotirea sănătății, la muncă și protecția muncii, precum și la asistență și protecție socială. În 61 dintre cazuri s-a constatat încălcarea drepturilor și libertăților omului, se mai arată în raport .
Documentul mai prezintă datele Studiului de percepții asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova, care reflectă situația din diferite domenii. Datele arată că percepția privind dreptul la cel mai înalt standard de sănătate a depășit 52 %, comparativ cu 20,9 %, cât s-a înregistrat în anul 2016.
A crescut și nivelul percepției față de respectarea dreptului la un proces echitabil, care s-a majorat de la 13 % la 38 %. Progrese s-au înregistrat și în domeniul respectării dreptului la asistență și protecție socială, care a ajuns la aproape 45 %. De asemenea, față de anul 2016, nivelul percepției dreptului la muncă și protecția muncii s-a triplat și a depășit 60 %. Raportul mai conține date despre respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și situația generală privind prevenirea torturii, precum și situația persoanelor deținute în instituțiile penitenciare sau reținute de poliție.
La ședința de astăzi a Parlamentului, a fost prezentată situația privind respectarea drepturilor copiilor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a menționat că printre cele mai problematice aspecte identificate în 2023 figurează sărăcia, disponibilitatea serviciilor de suport pentru copiii aflați în dificultate, furnizarea serviciilor destinate copiilor cu comportament deviant și protecția minorilor față de orice formă de violență.
În urma audierii raportului avocatului poporului, deputații au recomandat monitorizarea implementării legislației în domeniu și implicarea la perfecționarea mecanismelor de apărare a drepturilor și libertăților omului. Totodată, deputații recomandă comisiilor permanente ale Parlamentului să desfășoare audieri publice pe subiectele abordate în raportul avocatului poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului și să realizeze controlul parlamentar pe problemele sistemice din domeniu.