ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

DOC Medicamentele de uz veterinar vor putea fi înregistrate prin procedură simplificată. Legea, publicată în Monitorul Oficial

10:46 | 28.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente, va fi simplificată. Legea și decretul prezidențial de promulgare a acesteia a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar, autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cererea va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul acestuia în limba română. În prezent, cererea se depune concomitent cu dosarul normativ tehnic al medicamentului și cele două mostre de produs finit, prezentate în ambalajele în care urmează a fi comercializate.

Procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii. Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare cu perioada autorizată de către Agenția Europeană pentru Medicamente.

În perioada stării de urgență, în țara noastră a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată o dată cu încheierea stării de urgență.

img24004832

img24004832

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!