ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tentativă de traversare ilegală a frontierei: 10 ucraineni au încercat să ajungă în R. Moldova în schimbul a 10 mii de dolari

13:00 | 28.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Un grup de 10 bărbați ucraineni au încercat să traverseze ilegal frontiera de stat peste râul Nistru. Trecerea urma să fie asigurată în schimbul sumei de 10 000 dolari SUA per persoană, informează MOLDPRES.

Recruții ucraineni, cu vârstele cuprinse între 19 și 33 de ani, prin intermediul unei aplicații telefonice, au avut o înțelegere prealabilă cu un grup de persoane, cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, care contra sumei de 10 000 dolari SUA per persoană, urma să-i treacă râul Nistru cu ajutorul unei bărci, pe direcția localităților Serebria (Ucraina) – Vălcineț (Republica Moldova), regiunea de Nord a țării.

„Mijloacele financiare au fost transferate organizatorilor de pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul unui portmoneu electronic și numerar. În timpul pregătirii pentru traversarea râului, cetățenii care așteptau pe malul ucrainean transportatorii, au fost observați de către grănicerii ucraineni. Aceștia au întreprins măsuri de stopare și reținere a persoanelor pe teritoriul Ucrainei, efectuând împușcături de avertizare”, a precizat Poliția de Frontieră.

În urma măsurilor întreprinse de către grănicerii ucraineni, trei persoane au fost reținute, o persoană s-a înecat, iar un cetățean ucrainean a reușit să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova. Soarta celorlalți cinci  nu este cunoscută.

„Din declarațiile persoanei care a reușit să ajungă în Republica Moldova prin înot s-a stabilit că transportatorii cu barca erau cetățeni moldoveni și aveau cagule pe cap. Ultimii văzând că au fost depistați de patrula ucraineană, pentru a evita reținerea lor, nu le-a permis refugiaților îmbarcarea în barcă lovindu-i cu pumnii și cu picioarele pentru a ajunge rapid pe teritoriul R. Moldova”, a subliniat Poliția de Frontieră.

Pe acest caz a fost ințiată cauza penală pentru „migrație ilegală”. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate, s-a stabilit că unul din organizatorii principali, cetățean al Republicii Moldova, deține și cetățenia Ucrainei.

De asemenea, la 25 și 26 iunie, au fost desfășurate mai multe percheziții la domiciliile și automobilele personale ale bănuiților, fiind depistate și ridicate mijloace de probă. În urma acestora, o persoană a fost reținută pentru 72 ore, iar în privința a doi bănuiți sunt întreprinse acțiuni procesuale în stare de libertate.

img24004839

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!