Comisia națională pentru Recensământul populației și locuințelor face un apel pentru participarea tuturor la exercițiul de importanță națională
15:50 | 28.06.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Persoanele care încă nu au participat la recensământ sunt îndemnate să se implice în acest exercițiu de importanță națională până la 7 iulie curent, când se încheie perioada de recenzare. Apelul a fost făcut la ședința Comisiei naționale pentru recensământul populației și locuințelor, prezidată de secretarul general al Guvernului, Artur Mija, transmite MOLDPRES.
„Fiecare trebuie să fie conștient că datele colectate în cadrul recensământului vor contribui la îmbunătățirea politicilor publice și la implementarea proiectelor de dezvoltare. Ne dorim ca tot ce facem în infrastructură, educație sau medicină să corespundă necesităților oamenilor, iar pentru aceasta trebuie să dispunem de informații actualizate și reale”, a declarat secretarul general al Guvernului.
Astfel, locuitorii țării care încă nu au fost recenzați pot lua legătura cu personalul de recensământ din raza domiciliului lor, pentru a fixa data și ora interviurilor.
Cei care nu dispun de contactele recenzorului responsabil pot să completeze formularul de pe site-ul Biroului Național de Statistică, să transmită un mesaj la adresa [email protected] (cu informația despre adresa de domiciliu) sau să telefoneze la Linia Verde 0800 800 24 (apel gratuit).
În cadrul ședinței au mai fost discutate aspecte ce țin de recenzarea persoanelor fără adăpost, a refugiaților și persoanelor strămutate. Totodată, a fost aprobat modelul chestionarului pentru realizarea anchetei post-recenzare.
Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024. Până în prezent, au fost recenzate circa 2,4 milioane de persoane și peste 1,6 milioane de locuințe.