ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Locuitorii din raioanele Fălești, Cahul și Dubăsari vor beneficia de consultații medicale gratuite

12:00 | 01.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. În această săptămână, echipele mobile de medici specialiști vor oferi consultații profilactice gratuite locuitorilor din raioanele Fălești, Cahul și Dubăsari. Consultațiile vor fi acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), informează MOLDPRES.

Potrivit CNAM, în săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Fălești, și anume: pe 1 iulie – în Chetriș; pe 2 iulie – în Ciolacu Nou; pe 3 iulie – în Glinjeni; pe 4 iulie – în Ișcălău; pe 5 iulie – în Mărăndeni.

Tot în această săptămână, vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Cahul și Dubăsari: în intervalul 1-3 iulie – în Andrușul de Jos, Cahul; în zilele de 4 și 5 iulie – în Zârnești, Cahul; în perioada 1-5 iulie – în Holercani, Dubăsari.

Conform datelor CNAM, săptămâna trecută au efectuat examene profilactice gratuite în jur de 530 de persoane, dintre care aproximativ 390 – screening pulmonar, iar 140 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

img24004897

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!