ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

29 de inițiative legislative au fost adoptate de aleșii poporului luna trecută

13:34 | 01.07.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a adoptat 29 de inițiative legislative în cadrul ședințelor plenare din luna iunie. În aceeași perioadă, în procedură legislativă au intrat 33 de acte normative, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, din totalul celor 29 de acte votate în lectura a doua de Parlament - 19 sunt proiecte de lege și 10 hotărâri.

Deputații au mai votat în prima lectură 17 proiecte de acte, dintre care trei au avut ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. Printre documentele adoptate se regăsesc acte care reglementează compensații și indemnizații majorate pentru tinerii specialiști în medicină și farmacie, eficientizarea activității parcurilor industriale, simplificarea procedurii de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, încurajarea agenților economici să doneze alimente organizațiilor caritabile și băncilor de alimente pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a preveni risipa alimentară.

Parlamentul a mai aprobat atragerea asistenței financiare acordate de către Fondul Monetar Internațional țării noastre prin intermediul mecanismului de finanțare pentru reziliență și durabilitate. De asemenea, a fost numit un nou membru al Comisiei Electorale Centrale și un nou Secretar general al Parlamentului.

Tot pe parcursul lunii iunie, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 40 de ședințe, în cadrul cărora au aprobat 41 de rapoarte și 66 de avize.

img24004901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!