ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean: „Republica Moldova este pregătită să contribuie la securitatea Europei și să avanseze în parcursul său european”

14:13 | 02.07.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Extinderea Uniunii Europene în Europa de Est și Balcanii Occidentali este o investiție în pace și prosperitate, iar Republica Moldova este pregătită să contribuie la securitatea Europei și să avanseze în parcursul său european. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean la Forumul anual pe teme de actualitate, organizat de publicația „The Economist”, ediția a 28-a, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.

În discursul său, șeful Executivului a vorbit despre consecințele războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, menționând că acesta afectează întreaga Europă, iar atacurile cibernetice și războiul informațional asupra democrațiilor sunt resimțite pe întregul continent. Cu toate acestea, potrivit premierului, Republica Moldova continuă să întărească instituțiile, să asigure pacea și să creeze noi oportunități pentru cetățeni și investitori. 

„Republica Moldova construiește Europa acasă. Deși cu un război la graniță, noi avem un plan de dezvoltare națională care să transforme țara noastră într-un stat cu adevărat european și prosper, cu condiții mai bune de viață pentru fiecare cetățean”, a spus premierul Dorin Recean. 

De asemenea, prim-ministrul s-a referit la eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău pentru combaterea corupției, reformarea justiției și menținerea securității regionale, dar și la următorii pași care vor fi parcurși de Republica Moldova pe calea de integrare europeană. 

img24004961

img24004961

img24004961

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!