ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: Până la sfârşitul acestui an va fi finalizată reparaţia podului de pe drumul Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România

18:03 | 03.07.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Până la finele acestui an urmează să fie finalizată reparația nodului rutier, inclusiv a podului de încrucișare, situat pe drumul public M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, km 41,96 (sectorul de drum km 41,59 – 42,10 și bretelele 1 și 2).  Pentru moment, progresul fizic al execuției constituie aproximativ 60%, transmite MOLDPRES.

Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), specialiştii instituţiei verifică în permanenţă progresul și calitatea execuției lucrărilor, inclusiv respectarea termenelor și a normelor de siguranță. În prezent, stadiul lucrărilor este la  consolidarea sferturilor de con cu beton armat; înlocuirea aparatelor de reazem fără demontarea grinzilor pe partea dreaptă a podului, prin utilizarea cricurilor speciale; consolidarea racordării acceselor la pasajul rutier.

Solicitat de MOLDPRES, directorul general ASD, Sergiu Bejan, a estimat că lucrările de reparație la acest nod rutier sunt în desfășurare, conform planului de execuție, fiind monitorizate constant pentru a asigura conformitatea cu normele tehnice. „Ne asigurăm, de asemenea, de respectarea cu strictețe a normelor de siguranță și de finalizarea în timp util a fiecărei etape. Acest proiect va îmbunătăți semnificativ mobilitatea și siguranța traficului în regiune, asigurând o infrastructură rutieră modernă și eficientă pentru comunitățile locale”, a relevat Bejan.

Termenul de execuție al lucrărilor este până la sfârșitul lunii decembrie 2024, iar progresul fizic al execuției constituie pentru moment 58%.

Acest nod rutier asigură accesul către localitățile Sagaidacul Nou, Satul Nou și Mihailovca, contribuind semnificativ la mobilitatea și conectivitatea regională.

img24005019

img24005019

img24005019

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!