Companiile poloneze, invitate să vină în R. Moldova. Dumitru Alaiba: „Suntem deschiși pentru noi investiții”
17:19 | 04.07.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în primele patru luni ale anului 2024 a crescut cu 26,7% față de aceeași perioadă a anului trecut și a constituit 168,1 mln dolari. „E un semnal pozitiv, dar cu siguranță putem mai mult”, a afirmat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, care a discutat astăzi cu omologul său polonez, Krzysztof Paszyk, transmite MOLDPRES.
Cei doi oficiali au analizat modalitățile prin care cooperarea economică dintre Republica Moldova și Polonia să poată fi și mai mult intensificată.
În cadrul discuției, Dumitru Alaiba a invitat companiile poloneze, inclusiv cele din sectorul IT, să investească în Republica Moldova.
„Deja avem două companii poloneze care sunt rezidente în cadrul Moldova IT Park. Dar, bineînțeles, suntem deschiși pentru noi investiții. Am mulțumit pentru susținerea pe care o primim din partea Poloniei în parcursul nostru european. Ne bucurăm să avem alături un partener de nădejde”, a menționat vicepremierul.
În Republica Moldova activează 80 de întreprinderi cu capital polonez, investițiile în capitalul social însumând 227,3 mln de lei.