ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trilaterala Moldova-România-Ucraina // Ministrul Mihai Popșoi: Statele noastre împărtășesc viziuni similare și se pronunță ferm pentru un viitor european comun

17:04 | 05.07.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. În cadrul trilateralei Republica Moldova -România-Ucraina, desfășurate la Chișinău, au fost semnate Declarația comună a celor trei miniștri de externe, precum și Memorandumul de înțelegere reciprocă dintre cele trei state privind combaterea manipulării informaționale și ingerințelor străine. Documentele semnate la Chișinău denotă faptul că R. Moldova, România și Ucraina împărtășesc viziuni comune și se pronunță „ferm” pentru un viitor european, a declarat șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi la conferința de presă susținută alături de Luminița Odobescu și Dmytro Kuleba, informează MOLDPRES.

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi: „Vreau să menționez că declarația comună consemnează cu tărie faptul că statele noastre împărtășesc viziuni și preocupări similare cu privire la mediul de securitate actual și se pronunță ferm pentru un viitor european comun, democratic, pașnic și prosper. Documentul se axează pe tematici deosebit de actuale și se concentrează pe dezvoltarea și consolidarea relațiilor între cele trei țări. Atât în domeniul politic, cât și cel economic al energiei infrastructurii, combaterii dezinformării. Acest document subliniază solidaritatea, angajamentul de neclintit și sprijinul Republicii Moldova și a României față de Ucraina și poporul său, care continuă să reziste eroic războiului de agresiune nejustificat și ilegal. Reiterăm angajamentul nostru pentru suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei. Obiectivul nostru comun rămâne în continuare, acela de a asigura sprijinul internațional pentru o pace cuprinzătoare, justă, durabilă, în Ucraina”,a  spus Popșoi.

Popșoi a reafirmat disponibilitatea  Republicii Moldova de a contribui la eforturile de reconstrucție post- conflict ale Ucrainei. „Considerăm că locația geografică a Republicii Moldova este una potrivită pentru a servi drept un hub logistic în eforturile de reconstrucție din Ucraina. În această declarație ne exprimăm dorința de a promova și cooperarea mai strânsă pentru consolidarea capacităților comune, pentru contracararea amenințărilor hibride ale Federației Ruse. Am vorbit și despre proiecte concrete de interconectare a sistemului energetic al Republicii Moldova, cu cele din Ucraina și România, care vor avea un impact regional major. În același timp, am abordat subiecte legate de transport și transport de gaze. De asemenea, am discutat în cadrul reuniunii despre posibilitățile creșterii eficienței și volumul de mărfuri, în special cereale care tranzitează dinspre și înspre Ucraina, teritoriul Republicii Moldova și al României, în contextul coridorului de solidaritate. Acum este cel mai bun moment pentru a investi în Republica Moldova și în Ucraina, investind în țara noastră țările UE nu doar că ne susțin pe noi, dar contribuie și la obiectivul mai larg de a asigura pace și stabilitate în întreaga regiune. Am transmis un mesaj puternic: Republica Moldova și România continuă să fie solidare cu Ucraina și să sprijine constant vecinii și prietenii noștri “, a conchis ministrul.

Ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu: „Reuniune trilaterală reprezintă încă o dovadă a susținerii noastre ferme pentru Ucraina în contextul războiului purtat de Federația Rusă, este totodată o expresie a angajamentului României de a susține puternic în acest context dificil procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei. Întâlnirea de astăzi a fost un moment de analiză și consultări, de discuții trilaterale ample pe domenii de prim interes pentru toate părțile implicate, precum interconectarea energetică și transporturile, combaterea dezinformării, dar și agenda europeană. Luna iunie, care tocmai s-a încheiat a adus evoluții importante pe multiple planuri pentru Republica Moldova și pentru Ucraina. În mod special aș dori să felicit Republica Moldova și Ucraina pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Este un pas istoric pe drumul către viitorul pe care cetățenii Republicii Moldova și cetățenii Ucrainei și-l doresc în Uniunea Europeană. România a susținut aspirațiile europene ale Republicii Moldova și ale Ucrainei și a acordat sprijin politic și practic în toate momentele definitorii din ultimii ani ale parcursului european, iar sprijinul nostru puternic va continua. Pe agenda convorbirilor de astăzi s-a aflat și problematica de securitate. Din păcate, Rusia continua războiul de agresiune în Ucraina. Victoria Ucrainei este indispensabilă nu doar pentru că așa este corect, nu doar pentru securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, ci și pentru a împiedica Federația Rusă să mai declanșeze o nouă agresiune în viitor. Susținerea comunității internaționale nu vine doar în sprijinul Ucrainei, ci apăra principiile și normele ordinii internaționale bazate pe reguli. Am discutat totodată cu colegii mei și despre efectele negative profunde pe care războiul Rusiei împotriva Ucrainei le are asupra regiunii noastre. Astfel, unul din subiectele aprofundate astăzi a fost combaterea dezinformării. Vorbim de o amenințare de tip hibrid, care afectează astăzi toate statele democratice, care creează instabilitate și fragmentare și care a cunoscut o intensificare majora în contextul agresiunii ilegale a Federației Ruse asupra Ucrainei. Tocmai de aceea, semnarea astăzi a Memorandumului de înțelegere trilateral pentru combaterea dezinformării reprezintă dovada angajamentului nostru comun de a contracara acest fenomen printr-o cooperare mai bine structurată. Referitor la transporturi, infrastructură și tranzit, discuțiile noastre au atins câteva aspecte extrem de importante din perspectiva contribuției acestor domenii la integrarea și interconectarea Republicii Moldovei și a Ucrainei la spațiul european. Am discutat despre consolidarea coridoarelor de solidaritate, extrem de importante acum pentru susținerea rezilienței Ucrainei și vitale pe viitor în perspectiva procesului de reconstrucție. România își va continua eforturile de creștere a volumelor de cereale care tranzitează Coridorul Dunării prin sporirea capacităților de transport și o mai bună utilizare, adaptare și modernizare a infrastructurilor care susțin aceste activități. De exemplu, până în prezent, 68 % din exporturile de cereale și produse agricole ale Ucrainei au fost realizate prin România. Un alt subiect de maximă importanță pe ordinea de zi a acestei întâlniri a fost cooperarea trilaterală în domeniul energiei. Am condamnat împreună atacurile cinice ale forțelor ruse asupra infrastructurii energetice ucrainene, obiectivul forțelor ruse de a slăbi rezistența și reziliența poporului ucrainean nu va fi atins. Declarația comună semnată astăzi consfințește angajamentul nostru comun de a acționa solidar în contextul războiului ilegal a Rusiei împotriva Ucrainei”.

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba: „Deschiderea negocierilor pentru țările noastre, este un pas istoric care a fost posibil cu suportul consistent al României. Odată deveniți membri ai UE, nu vom mai avea hotare și vom avea stabilitate și pace. Acum Federația Rusă încearcă să destabilizeze situația din regiune, inclusiv printr-un război hibrid, însă noi trebuie să păstram cursul european al țărilor noastre. Am discutat și despre cooperarea în domeniul energic și în domeniul transporturilor și am decis că ne vom coordona eforturile, inclusiv în lupta cu dezinformarea și propaganda. În concluzie vreau să îmi exprim recunoștința pentru autoritățile din țările vecine dar și pentru cetățenii din aceste țări. În acești ani, cei mai dificili ani, asistența voastră, faptul că ați primit oamenii noștri care au fugit în urma războiului este foarte apreciat. Voi ajutați Ucraina ă să câștige și voi asigurați securitatea în regiune”, a  conchis diplomatul de la Kiev.

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, a mulțumit autorităților de la Chișinău și București pentru susținerea acordată țării sale și pentru suportul acordat cetățenilor ucraineni care au fugit din calea războiului.

Trilaterala de la Chișinău a abordat o tematică extinsă, de la cooperarea regională în domeniul energiei și dezvoltarea în comun a unei infrastructuri de transport moderne și reziliente la parteneriate regionale în domeniul combaterii dezinformării.

Ideea dezvoltării cooperării trilaterale a fost lansată în 2022 de România, prima reuniune desfășurându-se pe 15 septembrie la Odesa, iar cea de-a doua - pe 13 aprilie 2023 la București.

img24005090

img24005090

img24005090

img24005090

img24005090

img24005090

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!