Republica Moldova va semna Acordul de achiziție publică comună al UE pentru contramăsurile medicale
19:33 | 08.07.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, vizita comisarei are loc cu ocazia semnării Acordului de achiziție comună, care va ajuta țara noastră să cumpere medicamente și echipamente medicale împreună cu statele membre ale Uniunii Europene. Scopul acordului constă în oferirea unui grad sporit de securitate și acces la produse vitale, în special în perioade când acestea sunt deficitare la nivel mondial. Un alt avantaj este și obținerea unor prețuri mai rezonabile la achiziția de medicamente sau dispozitive medicale.
Totodată, președinta Maia Sandu a apreciat faptul că Republica Moldova face parte din Programul EU4Health (UE pentru Sănătate), în cadrul căreia țara noastră are acces la finanțare pentru consolidarea capacităților și forței de muncă din sistemul de sănătate, dar și pentru facilitarea accesului la medicamente și servicii medicale pentru populație.
În ultimii ani, Uniunea Europeană a oferit un suport constant privind modernizarea sistemului de sănătate, inclusiv a diferitor secții din mai multe spitale din țară, contribuind totodată la alinierea sistemului medical național la standardele UE. La fel, președinta a mulțumit și pentru sprijinul acordat în vremuri dificile - în perioada pandemiei COVID și crizei refugiaților, dar și pentru suportul acordat la procurarea echipamentelor medicale și ambulanțelor.