ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cerealele din Ucraina nu vor fi supuse controlului ANSA

19:57 | 11.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/.Deputații au aprobat astăzi un proiect de lege ce prevede exceptarea de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a cerealelor originare din Ucraina, care sunt transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele ce provin din Ucraina și sunt transportate prin punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și transportate pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, să nu fie supuse controlului ANSA. Această derogare se va aplica până la 14 septembrie 2024.

Având în vedere faptul că acest gen de mărfuri tranzitează teritoriul țării noastre în mijloace de transport specializate, riscul introducerii unor organisme de carantină este unul redus. În cazul producerii unor accidente a transportului și a încărcăturilor aflate în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, transportatorii sunt obligați să notifice, în decurs de două ore, ANSA.

img24005313

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!