Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său, Michael D. Higgins, și cu Premierul Simon Harris: „Am salutat decizia oficialilor de la Dublin de a deschide ambasada irlandeză la Chișinău”
15:51 | 19.07.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Aflată în vizită de lucru la Dublin, șefa statului a discutat cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris, despre relațiile tot mai strânse între țările noastre, despre comunitatea moldovenilor care contribuie la economiile ambelor țări și despre pașii fermi pe care Moldova îi face spre calitatea de membru al Uniunii Europene, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„În ultimii ani, am reușit să intensificăm relațiile noastre cu Irlanda. Am salutat decizia oficialilor de la Dublin de a deschide ambasada irlandeză la Chișinău, care ne va apropia și mai mult și va contribui la dezvoltarea relațiilor noastre economice. Irlanda găzduiește, cu multă deschidere și bunăvoință, una dintre cele mai mari comunități de moldoveni. Am abordat problema recunoașterii permiselor de conducere, subiect important pentru diaspora noastră și am convenit să avansăm în această privință cu susținerea autorităților irlandeze”, a declarat Președinta Maia Sandu.
De asemenea, Președinta a menționat că Irlanda este un stat cu un istoric proces de emigrare și are o diasporă mare și puternică, care promovează cu mândrie cultura irlandeză în lume. Comunitățile de irlandezi din afara țării au jucat un rol extraordinar în dezvoltarea economică a Irlandei. „În acest sens, dar și în cel al transformării economice prin care poate trece o țară mică odată cu integrarea în Uniunea Europeană, Irlanda este un exemplu demn de urmat pentru țara noastră”, a mai punctat șefa statului.