ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

GUVERNUL CONSTRUIEŞTE // Podul de la Bulboaca va fi deschis pentru circulație. Lucrările de reparație au intrat în faza finală

10:38 | 25.07.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Lucrările de reparație și remediere a degradărilor la podul de șosea amplasat pe drumul public G109 Delacău – Bulboaca – R2, km 23,850, au atins un progres de 75%. Se preconizează că podul va fi finalizat până la sfârşitul acestei veri, transmite MOLDPRES.

Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), în prezent, pe șantier se desfășoară următoarele lucrări: betonarea rosturilor de monolitizare a grinzilor; armarea, cofrarea și betonarea zidurilor de gardă; cofrarea consolei de trotuar; armarea plăcii de supra betonare; relocarea temporară a rețelelor de comunicație și altele.

„Următoarea etapă prevede turnarea plăcii de supra betonare și a consolei de trotuar, montarea permanentă a rețelelor de comunicație și consolidarea sferturilor de con”, explică ASD.

Termenul preconizat pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul lunii august din acest an.

Lucrările se desfășoară în prezent pe partea stângă a podului, iar traficul rutier este redirecționat pe partea dreaptă. „Reparația acestui pod din localitatea Bulboaca va contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale, asigurând condiții de siguranță și confort pentru comunitate și toți cei care tranzitează această regiune”, rezumă Administraţia de Stat a Drumurilor.

img24005653

img24005653

img24005653

img24005653

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!