ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a urat succes Lotului Național la Jocurile Olimpice de la Paris: „Toată ţara va fi alături de voi”

10:42 | 25.07.2024 Categorie: Sport

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Igor Grosu a urat succes Lotului Național care va participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Echipa olimpică este formată din 26 de sportivi, care vor concura la 10 probe, informează MOLDPRES.

În debutul ședinței Legislativului, speakerul Igor Grosu a remarcat că țara se mândrește cu cei 26 de olimpici care ne vor reprezenta cu mândrie la Jocurile Olimpice, care vor începe mâine la Paris, Franța. 

„O țară mică precum Moldova are 26 de campioni. Este meritul sportivilor, antrenorilor, medicilor, tuturor care stau în spatele acestei munci deloc ușoare. Să ştiţi, dragi sportivi, că toată ţara va fi alături de voi şi vă va susţine! Succes şi vă mulţumim că despre Moldova şi oamenii săi se vorbeşte în toată lumea. Hai, Moldova!”, a spus Igor Grosu.

Cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc la Paris, în perioada 26 iulie și 11 august curent. În total, la eveniment vor evolua 10 500 de sportivi, la 32 de probe, pentru prima dată fiind atinsă paritatea exactă între sportivi și sportive.

img24005654

img24005654

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!