ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegeri locale noi pentru funcția de primar în comuna Antonești, raionul Cantemir

15:43 | 26.07.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Pe 17 noiembrie curent, vor fi organizate alegeri locale noi pentru funcția de primar în comuna Antonești, raionul Cantemir. Decizia a fost aprobată astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează MOLDPRES.

Potrivit CEC, decizia vine în urma sesizării Autorității Naționale de Integritate privind actul de constatare, rămas definitiv, prin care l-a decăzut pe primarul localității din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de primar, pentru o perioadă de 3 ani.

Pe data de 17 noiembrie 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în orașul Căușeni, comuna Iliciovca, raionul Florești, comuna Boșcana, raionul Criuleni și satul Arionești, raionul Dondușeni.

img24005704

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!