Arhitectul-șef al raionului Căușeni, cercetat de CNA după ce ar fi primit bani pentru eliberarea actelor permisive
12:45 | 05.08.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 5 aug. /MOLDPRES/. Arhitectul-șef al raionului Căușeni este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la mai mulți cetățeni pentru eliberarea actelor permisive. Funcționarul este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupere pasivă, informează MOLDPRES.
Potrivit CNA, în perioada mai – iulie 2024, arhitectul-șef al raionului Căușeni ar fi pretins și primit de la locuitori ai raionului între 200 și 1500 de lei pentru îndeplinirea unor acțiuni cum ar fi eliberarea actelor permisive de demolare, edificare, proiectare a bunurilor imobile, amplasate în raza teritoriului deservit.
În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al bănuitului. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Funcționarul este cercetat în stare de libertate.
Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău.