ASP: Conducătorii auto pot deține simultan doar un singur permis de conducere
10:09 | 06.08.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Agenția Servicii Publice (ASP) anunţă că, în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene privind permisele de conducere, este interzis ca o persoană să dețină simultan mai mult de un permis de conducere, transmite MOLDPRES.
ASP precizează că cetățenii Republicii Moldova au posibilitatea să-și preschimbe permisele de conducere în țările în care, pentru moment, s-au stabilit cu traiul. În unele țări preschimbarea se efectuează în baza examenelor. Emiterea unui nou permis de conducere se face fără susținerea probelor de examene în statele cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere.
„Odată preschimbate, permisele de conducere moldovenești se retrag și sunt transmise autorității emitente (Agenția Servicii Publice) pentru a fi radiate din evidență. Cu toate acestea, există cetățeni care, după ce și-au preschimbat permisul într-o altă țară, prin întocmirea unei declarații pe proprie răspundere, anunță autoritatea emitentă din R. Moldova că au pierdut permisul de conducere moldovenesc și solicită eliberarea unui nou document, încălcând astfel prevederile art. 3521 din Codul penal al Republicii Moldova, săvârșind infracțiunea de Fals în declarații”, explică sursa citată.
În prezent sunt inițiate 55 de astfel de sesizări. Cetățenii găsiți vinovați, care dețin concomitent două permise de conducere, eliberate de două țări, pe lângă procedura administrativă de anulare a permisului de conducere, riscă și sancțiuni de ordin penal. Este vorba de pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 950 unități convenționale (o u.c. constituie 50 de lei) sau cu închisoare de până la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Agenția Servicii Publice atenţionează că face cu regularitate schimb de informații cu autoritățile emitente de permise de conducere din alte state, pentru a asigura o mai bună gestionare și monitorizare a șoferilor, contribuind astfel la sporirea siguranței rutiere și la prevenirea fraudelor.